Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, cap de serie numărul 8 și locul 47 WTA, a ratat, miercuri, calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Luxembourg, dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Niculescu a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 0-6, 7-5, 6-3, după două ore și 20 de minute, de Mona Barthel (Germania), poziția 46 în ierarhia mondială.
Pentru performanța reușită la Luxembourg, Monica Niculescu va primi 30 de puncte WTA și un cec în valoare de 2.669 de dolari.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER